Aportul de aer proaspăt în desfumarea naturală: de ce contează și cum se proiectează

În discuțiile despre desfumare, atenția merge aproape întotdeauna spre trapele din acoperiș. Totuși, un sistem cu trape excelente și fără o cale clară pentru aerul de compensare nu evacuează fumul așa cum a fost calculat.

Aportul de aer proaspăt este jumătatea „invizibilă” a desfumării naturale. Mai jos explicăm de ce este necesar, unde se amplasează deschiderile, în ce ordine se deschid și ce greșeli vedem frecvent pe șantier și în proiecte.

De ce nu funcționează desfumarea fără aer de compensare

Desfumarea naturală se bazează pe un flux: gazele fierbinți ies prin deschiderile de sus, iar același volum trebuie să intre în clădire prin altă parte. Dacă aerul nu are pe unde să intre, în încăpere se creează o ușoară depresiune, iar fumul aproape că încetează să mai iasă, oricât de mari ar fi trapele.

Un exemplu simplu: o sticlă răsturnată, cu un singur orificiu, se golește sacadat, pentru că aerul și lichidul se înghesuie prin același loc. Cu un al doilea orificiu, curgerea devine continuă. La desfumare se întâmplă la fel: deschiderea de evacuare și deschiderea de aport lucrează doar împreună.

Din acest motiv, aportul de aer nu este un detaliu de execuție, ci parte din calculul sistemului. Suprafața, poziția și modul de deschidere se stabilesc în proiect, împreună cu deschiderile de evacuare.

Unde se amplasează deschiderile de aport

Regula de bază este simplă: aerul proaspăt trebuie să intre jos, sub stratul de fum. Dacă intră la aceeași înălțime cu fumul sau deasupra lui, se amestecă cu acesta, răcește stratul, îi mărește volumul și îl împinge în jos, exact spre oameni.

În practică, deschiderile de aport se plasează de regulă în partea inferioară a fațadei sau în pereții care dau spre exterior, cât mai departe de zona în care se acumulează fumul. Câteva principii orientative:

  • deschiderile se află sub limita inferioară a stratului de fum stabilită în calcul;
  • aerul intră preferabil din exterior, direct, nu prin încăperi care pot fi afectate de incendiu;
  • se evită plasarea lor imediat lângă focarele probabile, unde aerul ar întreține flăcările;
  • se ține cont de direcțiile dominante ale vântului și de obstacolele din jurul clădirii.

Viteza aerului contează și ea. Un flux de intrare prea puternic poate perturba stratul de fum, poate destabiliza flăcările sau poate face dificilă deschiderea ușilor de evacuare. Echilibrul dintre suprafața de evacuare și cea de aport este stabilit de proiectant în funcție de clădire și de scenariul de securitate la incendiu.

Ordinea de deschidere: aportul împreună cu evacuarea sau înaintea ei

Deschiderile de aport trebuie să se deschidă în același timp cu trapele de evacuare sau înaintea lor. Dacă trapele se deschid primele, iar aerul de compensare apare abia după câteva minute, pentru că cineva trebuie să deschidă manual o poartă, sistemul pierde exact intervalul în care este cel mai util.

De aceea, în majoritatea proiectelor, aportul se comandă din aceeași centrală de desfumare ca deschiderile de evacuare. La declanșare, centrala acționează în același pas ferestrele de jos și trapele de sus, sau deschide întâi aportul și apoi evacuarea, în funcție de logica stabilită prin proiect.

În clădirile împărțite în mai multe zone de desfumare, logica trebuie gândită cu atenție. Aportul se deschide pentru zona afectată, fără să tragă fum din alte zone și fără să creeze curenți care să ducă fumul spre căile de evacuare.

Uși, ferestre și fante: ce poate funcționa ca aport

Aportul de aer nu înseamnă neapărat echipamente dedicate. În multe clădiri se folosesc elemente care există oricum în fațadă, cu condiția ca deschiderea lor să fie sigură și sincronizată cu sistemul:

  • ferestre de fațadă motorizate, amplasate jos, acționate de motoare cu lanț sau cu ax, conectate la centrala de desfumare;
  • uși exterioare cu dispozitive de deschidere automată, care se deschid la semnalul de incendiu și rămân deschise;
  • porți industriale cu acționare legată de sistem și alimentare de rezervă;
  • jaluzele de aer (lamele) montate în fațadă, care se deschid automat.

O ușă de evacuare care se deschide doar când trece cineva prin ea nu poate fi considerată, de regulă, aport sigur, deoarece nu garantează deschiderea în momentul și pe durata necesare. Ce elemente pot fi luate în calcul ca aport se stabilește în proiect și în scenariul de securitate la incendiu.

Greșeli frecvente în proiect și execuție

Majoritatea problemelor cu aportul de aer nu provin din calcule complicate, ci din detalii omise. Cele mai des întâlnite sunt:

  • Aportul lipsește complet, iar sistemul se rezumă la trape în acoperiș.
  • Deschiderile sunt prea sus, de exemplu ferestre de fațadă montate în partea superioară, care ajung în stratul de fum.
  • Aportul depinde de o persoană care trebuie să deschidă manual o ușă sau o poartă în timpul incendiului.
  • Porțile sau ușile folosite ca aport nu au alimentare de rezervă și rămân închise la căderea tensiunii.
  • Modificări ulterioare: rafturi, mărfuri, pereți de compartimentare sau panouri publicitare montate în dreptul deschiderilor de aport.
  • Instalațiile de ventilare mecanică rămân pornite și creează presiuni care contracarează fluxul natural.

Multe dintre aceste probleme apar după recepție, odată cu schimbarea modului de folosire a spațiului. De aceea, aportul de aer trebuie verificat și la inspecțiile periodice, nu doar la punerea în funcțiune.

Ce verifică proiectantul și beneficiarul

Pentru ca aportul să funcționeze și peste ani, merită urmărite câteva întrebări încă din faza de proiect:

  • Unde intră aerul pentru fiecare zonă de desfumare și cine îl deschide?
  • Sunt deschiderile de aport sub stratul de fum calculat?
  • Se deschid automat, odată cu evacuarea sau înaintea ei?
  • Funcționează și la căderea alimentării de bază?
  • Rămân libere în exploatare, indiferent de amenajări și depozitare?

Cerințele generale pentru clădiri sunt stabilite în România de Normativul P118, iar valorile concrete pentru fiecare obiectiv se fixează în proiect și în scenariul de securitate la incendiu, avizat de ISU.

Cum vă ajută DECRA

La DECRA Systems tratăm evacuarea și aportul ca pe un singur sistem: dimensionăm deschiderile, alegem acționările potrivite pentru ferestre, uși și jaluzele și le legăm la aceeași centrală de desfumare. Folosim echipamente Aumüller și BTR, pentru care suntem parteneri autorizați.

Vedeți cum lucrăm la proiectarea sistemelor de desfumare sau cereți o analiză pentru clădirea dumneavoastră.

Proiectăm sistemul de desfumare pentru clădirea ta

Dimensionăm sistemul conform Normativului P118 și standardelor EN 12101-2, EN 12101-10 și ISO 21927-9 și alegem echipamentele Aumüller și BTR potrivite. Partener autorizat din 2019.

Cum decurge proiectarea →

Întrebări frecvente

Nu găsești răspunsul? Spune-ne despre clădire și te ajutăm să alegi soluția potrivită.

Aportul de aer proaspăt este aerul care intră în clădire prin deschideri amplasate jos, pentru a înlocui volumul de fum evacuat prin trapele de sus. Fără el, fluxul natural nu se formează, iar trapele evacuează mult mai puțin fum decât s-a calculat.

Deschiderile de aport se amplasează jos, sub stratul de fum, de regulă în partea inferioară a fațadei. Astfel, aerul proaspăt nu se amestecă cu fumul și nu împinge stratul de fum spre oameni.

Da, dacă se deschid automat la semnalul de incendiu, rămân deschise și funcționează și la căderea alimentării de bază. O ușă care se deschide doar la trecerea unei persoane nu garantează aportul necesar.

Aportul se deschide în același timp cu deschiderile de evacuare sau înaintea lor, de regulă comandat din aceeași centrală de desfumare. Logica exactă de declanșare se stabilește în proiect și în scenariul de securitate la incendiu.

Ai un proiect cu cerințe de desfumare?

Trimite-ne planurile sau cerințele. Îți răspundem cu o ofertă tehnică gratuită pentru tot sistemul.